Skatepark Baia Mare

Prin 2006, băieții de la Five-O, organizatori de concursuri de sporturi extreme în țară, au început să facă lobby la Primăria Baia Mare pentru construcția unui skatepark. Zece ani de schițe, documentații și aprobări au avut, până la urmă, un rezultat: proiectul Nova Skatepark, cu a cărui construcție ne mândrim, bineînțeles.

 

skate-baia-mare-2

Imagine 1. Skate Park Baia-Mare

 

Date Generale Proiect Skate Park Baia-Mare

  • Locație: Baia Mare, Maramureș
  • Valoare: 1,7 milioane lei
  • Suprafață teren: 2112 mp
  • Beneficiar: Primăria Municipiului Baia Mare
  • Antreprenor general: Sport Play Systems
  • Servicii: proiectare & execuție
  • Durată execuție: 6 luni

Proiectul a constat în realizarea unui skatepark de 1250 mp si a unui trails park cu suprafața de 690.01 mp, în cadrul  unui teren cu o suprafață totală de 2112 mp. Având în vedere lipsa unui astfel de parc în orașul Baia Mare, s-a dorit oferirea unui spațiu de practicare a sporturilor urbane alternative, precum skateboarding, biking și rolling. Mai mult, zona reprezintă și un centru de interacțiune pentru generațiile tinere, crescând astfel sentimentul de apartenență la comunitate a acestora.

Imagine 2. Randări Skate Park Baia-Mare

Informații tehnice 

  • Suprafață skate park: 1250 mp
  • Suprafață trails park: 690 mp
  • Suprafață spații verzi: 157 mp

Echipamente

Skateparkul este compus din trei zone distincte. Prima este dedicată rampelor denumite generic „Skate Ramps”, a doua are un rol de piațetă de skate denumită generic „Skate Plaza”, iar a treia este dedicată elementului de bowl, denumita generic „Skate Bowl”.

Cele trei platforme sunt amplasate la cote diferite de la cota 0.00 la Skate Ramps, +0.60m Zona Skate Plaza, respectiv +1.50m Zona Skate Bowl. Ele sunt conectate prin elemente de legatură, scări sau rampe specifice pentru skate.

Printre elementele propuse se regăsesc:

  • Grind rail
  • Grind box orizontal și înclinat
  • Quarterpipe ramp
  • Bank ramp
  • Stairs
  • Bowls.

Din punct de vedere constructiv s-au adoptat 2 soluții:

  1. Platforme orizontale și înclinate, dar și elemente specifice executate din beton turnat la fața locului;
  2. Elementele prefabricate, instalate și încastrate în platformele de beton.

 

Execuție

Tehnologia de realizare a skatepark-urilor din beton turnate în sit impune degajarea stratului vegetal, aplicarea unui strat de geotextil, aplicarea unui strat de balast compactat, folie, beton de egalizare și beton armat cu strat de uzură de quartz elicopterizat. Pe planurile înclinate (curbe sau drepte) se aplică beton torcretat, în cazul în care nu se pot realiza formele într-o manieră tehnică uzuală, fiind finisate manual folosind șabloane sau ghidaje pentru a respecta pantele și razele elementelor.

Toate muchiile elementelor de beton, în zonele în care acestea au destinația de muchii de „grind” sunt protejate cu profile metalice (conform planșelor tehnice). Platformele cu înălțimea mai mare de 90 cm și cu risc de accidentare prin cădere sunt prevăzute cu balustrade de protecție construite conform normativelor de siguranță în exploatare a skatepark-urilor EN 14974 (conform P.T.).

Fixarea barelor de grind, denumite „rail-uri” s-a făcut direct în placa de beton armat sau prin șuruburi tip Conexpand. Toate șuruburile sunt prevăzute cu piulițe cu garnitură pentru autoblocare. Pentru evacuarea apelor pluviale s-au prevăzut pante minime de 1-1,5% (conform P.T.). Toate suprafețele verticale sunt marcate pentru a conferi o vizibilitate suplimentară și a preveni riscul de accidentare prin vopsire cu vopsea cauciucată, aplicată în două straturi.